Unelte personale
 
Vizualizări

Organizatiile internationale ar trebui sa acorde ajutor financiar sporit statelor in curs de dezvoltare care incurajeaza si primesc un aflux mai mare de imigranti

De la Debatepedia

Salt la: Navigare, căutare

Definitii

Organizatii internationale = grupari cu acoperire internationala avand ca scop rezolvarea anumitor probleme pe plan mondial

State in curs de dezvoltare = conform Fondului International Monetar: stat in interiorul caruia calitatea vietii este scazuta. Definitia este relativa, lista statelor in curs de dezvoltare cuprinzand tari intre care se inregistreaza diferente notabile la nivelul standardelor de viata (spre exemplu Romania si Cote d’Ivoire).

Argumente

Argumente Pro Argumente Contra
Argumentul 1: Statele in curs de dezvoltare nu isi permit acoperirea costurilor pentru a ii integra pe imigranti in societate

In prezent migratia catre statele in curs de dezvoltare reprezinta aproximativ 40% din cifra totala a miscarilor de populatii. Altfel spus, 2 din 5 migranti au ales ca destinatie o astfel de tara. Avand in vedere ca amploarea fenomenului este comparabila cu cea din tarile dezvoltate, este intemeiat a argumenta ca pretul suportat de statul gazda este unul mai ridicat decat cel iminent migratiei catre un stat dezvoltat. Spre exemplu, pentru a integra copii strainilor in sistemul educational, Marea Britanie va trebui sa cheltuiasca intre anii 2008-2033, 33 miliarde de lire sterline, conform Oficiului National de Statistica. Folosirea translatorilor pentru combaterea criminalitatii de care se fac responsabili anumiti imigranti dintr-un oras englez a costat autoritatile 500 000 lire sterline. Pe langa problemele ridicate de migratia naturala, trebuie luat in vedere efortul economic pe care l-ar face statul gazda pentru a incuraja cresterea numarului de imigranti.

Argumentul 1: Marirea fluxului de imigranti afecteaza populatia statului gazda

Scopul imigratiei este cel mai adesea legat de piata muncii din statul spre care oamenii se indreapta, aceasta fiind mai dezvoltata si implicit avand oferte salariale mai avantajoase decat tara de origine. Decalajul dintre nivelurile de dezvoltare se manifesta si pe planul standardelor imigrantilor referitoare la rasplata muncii pe care o depun. Din moment ce pretentiile acestora sunt mult mai scazute decat ale populatiei gazda, angajatorii vor prefera colaborarea cu strainii. Studiile demonstreaza ca urmarile incurajarii patrunderii imigrantilor sunt contrare. Spre exemplu, in anii ’80-’90 in Statele Unite ale Americii s-a inregistrat o crestere cu aproximativ 4% a numarului strainilor pe piata muncii, stabilindu-se o legatura cauzala intre acest fenomen si scaderea cu 10% a veniturilor celor care au absolvit liceul. Desigur, argumentul ar avea un impact scazut daca tema ar pune in discutie situatia tarilor dezvoltate. Problemele statelor in curs de dezvoltare includ insa nivelul de trai precar al propriei populatii, care pentru a fi imbunatatit presupune facilitarea si cresterea atractivitatii accesului pe piata de munca.

Argumentul 2: Incurajarea afluxului de imigranti va ajuta economia globala pe termen lung

Statul gazda isi va dezvolta economia mult mai rapid prin contributia imigrantilor. Standardele mai scazute in ce privesc recompensele financiare pentru munca depusa dinamizeaza piata constructiilor, in contextul in care investitiile deveni mai putin costisitoare decat ar fi fost daca angajatii erau nativi. Beneficiile se inregistreaza si pe plan international. Migratia este un instrument de echilibrare economica. Oamenii ar trebui sa fie incurajati sa lucreze acolo unde pot fi mai productivi iar munca lor mai profitabila. Avand in vedere numarul in crestere al migratiilor catre statele in curs de dezvoltare, sprijinul financiar acordat gazdelor va reprezenta de fapt o investitie in economia globala. Banca Mondiala subliniaza reducerea implicarii minorilor ilegal pe piata muncii ca urmare directa a cresterii nivelului de trai in tarile subdezvoltate cu ajutorul fondurilor emigrantilor.

Argumentul 2: Ajutorul financiar ar trebui acordat tarilor unde se inregistreaza cele mai mari cifre de emigrari

O politica precum cea propusa de motiunea in cauza isi gaseste mai mult sens orientata catre tarile de unde populatia are tendinta sa plece, intrucat aici se inregistreaza nevoia mai mare. Acest lucru este cu atat mai valabil in cazul de fata care implica un raport intre o tara in curs de dezvoltare, si un alt stat mai putin dezvoltat. Fondurile pot fi investite pentru a diminua motivele care determina migrantii sa paraseasca tarile native, cele din urma fiind cele mai afectate de exod pe doua planuri. Unul este cel general, al resurselor umane pe piata muncii, reduse considerabil, iar altul este fenomenul denumit „brain drain”, anume migratia celor cu studii superioare, parte din categorie facand si elitele societatilor.

Argumentul 3: Imigrantii ajuta tara de origine

Nu se poate spune ca fenomenul este unul discriminatoriu, atata timp cat este vorba de munca legala, imigrantii castigand mai mult decat ar fi facut-o in tara nativa. Sumele de bani trimise de catre imigranti catre tarile de provenienta insumand 2% din PIB, iar in cazul statelor slab dezvoltate chiar 5%. Conform unui studiu World Bank, in medie , procentul este de trei ori mai mare decat ajutorul financiar primit de statele de unde se emigreaza de la organizatiile internationale. Cazul statului Haiti este unul concludent, economistii estimand ca sumele de bani care se intorc la bugetul intern prin contributia celor care au parasit tara vor reprezenta un factor cheie in procesul de recuperare de pe urma catastrofei recent produse.

Argumentul 3: Plcarea imigrantilor afecteaza tara de origine

Impactul negativ al fenomenului poate fi privit din doua unghiuri. In primul rand banii investiti de stat pentru educatia acestora nu se intorc in buget direct prin includerea lor in piata de munca autohtona, iar in al doilea rand progresul stiintific prin inovatie va fi mai redus. Faptul ca in Haiti 8 din 10 absolventi de facultate traiesc in strainatate contribuie la declinul economic inregistrat de aceste state. Ghana este un alt exemplu de stat afectat de emigrarea masiva a categoriei din populatie cu studii superioare, un doctor avand in grija 11 000 de pacienti. Prin urmare serviciile de baza si dezvoltarea industriei sunt afectate, ele constituind baza economiei unui stat. Astfel faptul ca incurajarea emigrarii din statele in curs de dezvoltare este o strategie gresita.

Referinte

http://www.unrisd.org/unrisd/website/events.nsf/(httpEvents)/77946E282A242B73C125734F00309C5D?OpenDocument

http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/NEWS/0,,contentMDK:22582923~pagePK:64257043~piPK:437376~theSitePK:4607,00.html

http://data.worldbank.org/news/remittances-resilient-in-recent-crisis

http://www.reuters.com/article/idUSLC785640

Problem with the site? 

Tweet a bug on bugtwits
.