Unelte personale
 
Vizualizări

Omul nu este o insula

De la Debatepedia

Salt la: Navigare, căutare

Definitii

om = fiinţă superioară capabilă să modifice în cel mai înalt grad mediul înconjurător pentru realizarea obiectivelor sale foarte diverse;

insulă = sensul figurat (şi nu cel pragmatic) contextual se referă la condiţia omului de a rămâne izolat de ceea ce îl înconjoară ( fiinţe, lucruri, etc )

Argumente

Argumente Pro Argumente Contra
Argumentul 1: Din punct de vedere social omul nu este o insula

Omul nu este un obiect, prezinta mobilitate fizica si psihica si este menit - prin insasi natura umana - sa interactioneze cu elemente inconjuratoare. Se poate discuta de o anumita nevoie a omului de a socializa- aceasta poate fi mai accentuata la unii: sunt persoane care nu suporta sa fie singuri, elevi carora nu le place sa mearga singuri in drum spre casa de la scoala, etc., sau mai putin accentuata: sunt persoane care se descurca foarte bine si pe cont propriu, nu au nevoie de prezenta sau, mai sustin unii, nici de ajutorul altora. In cazul celor din urma, care sustin ca se pot izola de ceilalti, consider ca izolarea (de celelalte persoane) poate fi doar temporara, spre exemplu pana cand li se termina mancarea din frigider - cu siguranta vor trebui sa mearga la cumparaturi sa isi ia de mancare - deci vor vorbi cu cumparatorul, vor interactiona cu o alta persoana. Ar trebui luat in considerare faptul ca oamenii merg la serviciu unde lucreaza, deci sunt implicati in relatii interumane (sef/subaltern, elev/elev, elev/profesor), astfel ca este imposibil ca un om sa fie/ devina o insula, adica sa se izoleze de ceilalti oameni.

Argumentul 1: Omul se naste si continua sa fie o insula

Inca de cand se naste, omul este departe de ceea ce se numeste relatie intima constienta cu cei din jur. Sigur ca, in mod normal, se afla mama/ parintii mereu alaturi de copil -aceasta creand o prima relatie interumana, dar trebuie observat faptul ca aceasta se formeaza inerent (daca se formeaza, primul pas spre stabilirea relatiei venind din partea parintilor, astfel ca persoana pusa in discutie(copilul) nu are nimic de zis in stabilirea acestei relatii; cu alte cuvinte ,atata timp cat initiativa de stabilire a unei relatii interumane nu este reciproca (si mai ales constienta, nu putem spune ca ambele parti prezinta o nevoie de socializare. Neexistand acest aspect, omul poate fi considerat o insula.

Desi in viata cotidiana omul se serveste de diferite lucruri din jurul sau - haine, mancare, casa - acest aspect nu este suficient pentru a arata ca omul nu e o insula. Desi traieste in mijlocul a mii si mii de alti oameni, omul poate sa nu stabileasca relatii care sa il defineasca, ci doar unele superficiale, care sa ii satisfaca nevoiile biologice sau unele interese cat se poate de mecantile. Ideea este ca poti duce o viata egoista, sa te gandesti numai la tine, tot ce faci sa fie pentru propriul interes. In ultima instanta, "fiecare din noi este o insula, pentru ca daca nu am fi, am innebuni pe loc"(John Fowles).

Argumentul 2: Din punct de vedere religios omul nu este o insula

Desi nu toti oamenii au o constiinta religioasa, s-ar putea ca unii care o au sa sustina ca, din punct de vedere spiritual, reusesc sa se detaseze de lumea cotidiana, sa traiasca diferit de majoriatea oamenilor, ceea ce i-ar putea indreptati sa se numeaca "insule". Un bun exemplu in acest caz ar putea fi monahii - acesti ar putea, intr-adevar, sa faca exceptie, insa nu fac deoarece pana sa devina monah au trait intr-o societate, neizolati, si nici macar cand duc o viata de pustnic nu renunta la relatia cu duhovnicul - depinde de el, deoarece periodic trebuie sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Astfel, niciun omnu nu reuseste sa se desprinda complet de relatiile care il leaga, il pun in contact cu lumea exterioara, deci nu are cum sa fie o insula.

Argumentul 2: Sociabilitatea este educata nu innascuta

Cand spunem ca omul este o fiinta sociabila nu stabilim si de ce este sociabil. De multe ori omul, vrand sa atinga un anumit tel, accepta ideea de a colabora cu semenii, dar asta nu raspunde la intrebarea daca intr-adevar sociabilitatea e o dorinta interioara sau o presiune exterioara. Daca intr-adevar omul ar fi o fiinta sociala atunci el nu ar trebui sa doreasca sa fie singur. Dar asta se intampla de multe ori. Si totusi chiar daca omul se intoarce catre ceilalti oameni, el nu o face deschis. Niciun om nu va ajunge vreodata sa spuna absolut tot unei persoane, pentru inauntrul lui el prefera sa-si pastreze intimitatea pentru el, sa ramana izolat de ceilalti. Sociabilitatea oamul este la un nivel superficial, la nivelul necesar pentru a putea obtine de la viata anumite lucruri. Insa la nivelul emotional, instinctul este de conservare, foarte putini fiind cei care vor sa naghiveze spre alte insule ci majoritatea raman protejati de mare pe insula lor, pentru ca asta e in natura umana. Dovada sunt marii filozofi si ganditori care s0au izolat de lume pentru a putea cugeta intrucat lumea nu le crea un mediu propice dezvoltarii lor intelectuale, care ar trebui sa fie scopul omului. De aceea putem spune ca sociabilitatea este doar o presiune exterioara si o necesitate cand de fapt omul este o insula.

Argumentul 3: Omul se defineşte prin fapte

Un om care ar încerca să trăiască izolat de societate nu s-ar putea numi „om” în deplinătatea cuvântului pentru că nu ar putea beneficia de cunoştinţele complexe şi înălţătoare dobândite de societatea umană, fiind nevoit să rămână la stadiul de animal. În plus, valoarea unui om depinde de ceea ce a realizat el pentru societate şi nu de ceea ce a realizat pentru sine însuşi. Omul nu poate fi pus în valoare decât prin intermediul societăţii. Deci, omul izolat de societate nu mai este om.

Referinte

http://www.angelfire.com/ab6/adrian_zograffi/Sociabilitatea_naturala_la_greci_si_romani.html

http://ebooks.unibuc.ro/Sociologie/voinea/1.htm

Problem with the site? 

Tweet a bug on bugtwits
.