Unelte personale
 
Vizualizări

Interzicerea bauturilor spirtoase in Romania este justificata

De la Debatepedia

Salt la: Navigare, căutare

Definitii

interzis = pedepsit prin lege

bauturi spirtoase = bauturi alcoolice obtinute prin distilare si care contin cel putin 35% alcool (ex.: absint, brandy, gin, rom, tequila, vodka, whisky)

Argumente

Argumente Pro Argumente Contra
Argumentul 1: Sanatatea celor care consuma bauturi spirtoase in mod constant este grav afectata

Dependenta de alcool (cunoscuta si ca alcoolism) poate afecta in mod serios sanatatea celor care sufera de ea. Cu atat mai mult dependenta de bauturi "tari" (spirtoase) creeaza afectiuni foarte grave pe termen lung. Hepatita, ciroza, gastrita, afectiuni cardiace si chiar anumite tipuri de cancer pot fi induse sau agravate de consumul in exces de alcool. Aceste afectiuni duc la imposibilitatea de a duce o viata normala si uneori chiar la moarte. Organizatia Mondiala a Sanatatii listeaza consumul excesiv de alcool ca fiind pe locul 5 intr-un clasament al celor mai frecvente cauze ale decesului la nivel mondial.Pe plan social, ele dauneaza familiilor si celor apropiati, care trebuie sa aiba grija de persoanele bolnave. Pe plan economic, statul are de suferit dintr-o dubla perspectiva: pe de o parte persoanele afectate nu mai pot munci, pe de alta parte statul este dator sa investeasca in tratamentul acelor persoane. Toate aceste efecte negative pot fi prevenite intr-o mare masura prin interzicerea bauturilor spirtoase. Cata vreme fenomenul nu va fi stopat, amploarea lui va fi cu siguranta mult diminuata.

Argumentul 1: Fenomenul nu dispare prin interzicere: aparitia distributiei ilegale

Scoaterea consumului de bauturi spirtoase in afara legii nu va duce la stoparea fenomenului. Desi pe termen scurt, interzicerea duce la scaderea consumului real, pe termen mediu si lung fenomenul poate reveni si se poate chiar amplifica, dupa cum arata analize ale prohibitiei alcoolului din SUA anilor 1920. Nevoia consumului nu dispare odata cu interzicerea acestuia, iar acest lucru poate fi speculat pe piata neagra. In scurt timp interzicerea poate duce la crearea unui sistem de contrabanda foarte puternic, care sa afecteze nu doar autoritatea legii, cat si economia statului. In Romania mai ales, incercarea de a face bauturile spirtoase ilegale ar putea esua nu doar din cauza crimei organizate, ci si la un nivel mai mic, din cauza producatorilor particulari, controlul acestora fiind cu atat mai dificil.

Argumentul 2: Interzicerea poate ameliora si alte probleme sociale corelate consumului de alcool

Conform unui sondaj Gallup Romania, consumul de alcool este una din primele trei cauze care declanseaza violenta in familie]. Violenta in spatii publice, comportamentul antisocial precum si acte de violenta mult mai grave pot fi, la randul lor, declansate sau catalizate de consumul de alcool, in special de consumul de bauturi spirtoase. Prin interzicerea acestora, si implicit prin scaderea consumului, se pot reduce factorii de influenta. Daca, in paralel cu interzicerea acestor bauturi, se demareaza si o campanie de educatie si o serie de campanii sociale, consumul de alcool si efectele sale aferente pot fi tinute sub control mult mai bine.

Argumentul 2: Interzicerea unui bun poate duce la efectul "fructului oprit"

La nivel generic, interzicerea unui bun de consum poate da nastere unui asa-zis efect al fructului oprit. In loc sa scada interesul pentru acel produs, interzicerea ii creeaza o aura de lucru "interesant", "periculos", si tocmai de aceea atragator, in special pentru publicul tanar. La fel ca in cazul drogurilor sau al pornografiei, oamenii, si in special tinerii, isi doresc tocmai ceea ce nu pot obtine, sau ceea ce atrage dupa sine sanctiuni. O astfel de imagine romantata este ultimul lucru de care are nevoie un stat in incercarea de a controla un fenomen cum este cel al alcoolismului. Mai mult, nu se rezolva problemele reale, de adancime (climatul de nesiguranta din societate, violenta conjugala), ci se da vina pe un produs asociat cu fenomene negative, in speranta ca oprind accesul la acel produs se vor opri si fenomenele. Acest lucru nu doar ca nu se intampla, dar e probabil chiar sa se creasca interesul acordat acelui obiect, tocmai prin faptul ca este adus in discutie pentru oprobiul public.

Referinte

O analiza amanuntita a fenomenului prohibitiei in SUA: http://www.cato.org/pub_display.php?pub_id=1017&full=1

Istoricul interdictiei consumului de bauturi alcoolice: http://www.druglibrary.org/Schaffer/LIBRARY/studies/nc/nc2a.htm

Problem with the site? 

Tweet a bug on bugtwits
.